Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
Asociația Familia Tradițională organizează astăzi, 05decembrie 2016,de la ora 18:00, la Colegiul Sfântul Nicolae Iași, în sala Juventus, întâlnirea de suflet Tradiții și obiceiuri populare din perioada premergătoare a sărbătorilor de iarnă - Sfântul Andrei și Sfântul Nicolae sus...
Singura manastire din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului si Clujului, ocrotita de Sfantul Vasile cel Mare si-a sarbatorit in prima zi din anul 2014, pentru prima data, hramul. Asezamantul monahal de maici a fost infiintat recent, in luna noiembrie 2013
Manifestările cultural-educaţionale dedicate sărbătoririi Sfântului Apostol Andrei în Arhiepiscopia Dunării de Jos au continuat în seara zilei de 24 noiembrie prin organizarea conferinţei intitulată Sărbătoarea Sfântului Andrei în satul tradiţional românesc.
În ziua prăznuirii Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie la hramul Mănăstirii Sfântul Ilie
Seminarul Teologic Liceal Sfântul Grigorie Teologul din Craiova și-a serbat hramul luni, 25 ianuarie. Programul special dedicat cinstirii Ocrotitorului spiritual a debutat cu slujba Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii săvârșită în paraclisul Seminarului Teologic
Seminarul Teologic Sfantul Grigorie Teologul din Craiova isi cinsteste sambata patronul spiritual. Activitatile dedicate evenimentului vor fi precedate de Sfanta Liturghie, oficiata in paraclisul scolii de Inaltpreasfinţitul Irineu
La mănăstirea Sfântul Vasile cel Mare din localitatea clujeană Someșul Cald, protopopiatul Huedin, a fost astăzi, 24 iunie 2015, sărbătoare aleasă. Cel de-al doilea hram al așezământului monahal de maici a fost serbat în mod deosebit, în prezența Înaltpreasfințitului Arhiepiscop...
Legaturile dintre parohia Aparatorii Patriei II, din Bucuresti si parohia S. Angela Merici din Milano au debutat cu vizita efectuata in Romania, in perioada 17-24 iunie 2001, a unei delegatii diocezane a Arhiepiscopiei de Milano, condusa de Emintenta Sa cardinalul Francesco
In aceasta perioada, la seminariile si liceele teologioce din Arhiepiscopia Craiovei au loc inscrieri pentru a doua sesiune de admitere. Astfel, in perioada 10 i 16 iulie, la Liceul Teologic "Sfantul Nicodim” din Targu Jiu, absolventii scolilor gimnaziale pot depune dosarele de inscriere pentru...
Sfantul lacas a fost distrus in anul 1761, in timpul dominatiei habzburgice, si a fost reinfiintat in anul 1990 la cererea credinciosilor. Mai multe detalii despre aceasta manastire am aflat de la duhovnicul Manastirii Cartisoara, parintele Dimitrie Papacioc
Incepand din aceasta luna, credinciosii valceni doritori de traire spirituala sfanta se pot inchina si aduce jertfa de lauda Maicii Domnului in fata Icoanei Sale facatoare de minuni - Pantanassa.
Duminica 2 iunie 2013, orele 16, va avea loc Editia a III-a a Festivalului de pricesne "Blandul Pastor", in foisorul Parohiei Aparatorii Patriei II - Sfantul Ambrozie, din cartierul bucurestean Berceni.
Mitropolia Ortodoxa Romana a Europei Occidentale si Meridionale, prin Departamentul Cultural si Centrul Educativ si Recreativ "Sf .Nicolae" al Mitropoliei, organizeaza in data de18 decembrie 2013, ora 19.30, in Sala Bizantina a Palatului Behague, Ambasada Romaniei la Paris (123 rue Saint Dominique...
Marti, 5 aprilie a.c., in Sala „Episcop Melchisedec Stefanescu” din cadrul Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Dunarii de Jos, cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Parinte Casian, Arhiepiscopul Dunarii de Jos, a avut loc sustinerea unui curs despre traditiile romanesti si crestine la...
In varsta de 80 de ani, parintele Serafim, monah la manastirea Dervent, s-a mutat la Domnul, ieri, 8 ianuarie. Era imposibil sa nu-i remarci chipul sau luminos si sederea smerita in fata icoanei Maicii Domnului
Deschiderea Simpozionului in sala Callatis a hotelului Malibu din Mamaia - moderator IPS Teodosie Arhiepiscopul Tomisului; Cuvant de salut adresat participantilor din partea Prea Fericirii Sale, Teoctist, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, PF Teoctist, insotit de o delegatie BOR si de consilierii de stat pentru culte Bogdan Tataru Cazaban si Adrian Lemeni, va efectua o vizita in Germania, in perioada 11-15 mai
In perioada 11-15 mai 2006, Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist, insotit de o delegatie a Bisericii Ortodoxe Romane, efectueaza o vizita oficiala in Germania.
In perioada 30 martie-2 aprilie 2013, tineri din intreaga tara, iubitori ai fascinantei lumi dezvaluite de limbile clasice - rarae aves - intr-o epoca de dominatie strivitoare a matematicilor si a informaticii - s-au reunit la Botosani
Avand ca tema de dezbatere: Pregatirea tanarului pentru sarbatoarea Sfintelor Pasti, intr-o societate secularizata, IPS Irineu a subliniat bucuria de a participa la aceasta meditatie, la aceasta retrospectiva a momentelor de dinaintea Invierii Mantuitorului Iisus Hristos